Zakynthos, Gr
Am fost în Grecia de mai multe ori, iar anul acesta am ajuns în septembrie, undeva către sfârșitul sezonului. Și mi-a plăcut la fel de mult ca și în alte dăți. Am trăit momentele cu aceeași bucurie pe care o simt de fiecare dată când am nisipul sub tălpi și aud valurile mării. Grecia are acel “ceva” care mă atrage mereu spre ea, clima caldă, drumurile șerpuite, printre livezi de măslini, ce urcă ca mai apoi să coboare spre plaje de vis, locuri de o frumusețe răpitoare cu apă limpede în nuanțe de albastru și verde opal, prin care poți cu ușurință să urmărești bancurile de pești. Destinația de anul acesta a fost insula Zakynthos, din arhipelagul insulelor ionice, a doua din zonă pe care o vizitez după Lefkada. Împreună cu Daiana am fost însoțiți de o bună prietenă, Lidia, a cărei energie și entuziasm molipsitor ne-a făcut sejurul mai vesel și mai plăcut.
LAGANAS
În Zakynthos ajungem într-o zi de toamnă și cu toate că ploaia torențială din după-amiaza aceea alungase orice suflare din stațiunea acum pustie, aveau să urmeze șase zile însorite și calde, fără strop de ploaie.
În data de 12 septembrie aterizăm pe aeroportul din Laganas, cu una din cursele charter ale companiei Bluair, iar vremea este destul de mohorâtă. Ieșim relativ repede din aeroportul ticsit cu oameni și bagaje și mergem în căutarea unui taxi care să ne ducă la locul unde avem rezervată cazarea. Astfel aflăm că prețul curselor este standard, iar de la aeroport până în stațiune, pentru o distanță de 7 km, va trebui să plătim 17 euro. Neavând altă opțiune luăm unul din taxiurile parcate afară și îi cerem să ne ducă la Alba Boutique Apartments.
Stațiunea Laganas este cunoscută pentru cluburile de noapte ce stau aliniate de o parte și de alta a străzii principale și petrecerile cu cocktailuri și animatoare care au loc aici în fiecare noapte. Diminețile din această stațiune lasă în urma lor sticle, confetti și resturi de mâncare, toate aruncate pe trotuare până ce serviciile de curățenie vin să le înlăture, pentru a face loc altora ce vor fi aruncate în seara imediat următoare. Printre toate aceste resturi, se regăsesc uneori și turiști adormiți, care după ce au petrecut o noapte întreagă, nu mai reușesc să găsească drumul înapoi către locul unde sunt cazați. Alături de cluburi, din loc în loc sunt plasate centre medicale de prim ajutor, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor celor care petrec până în zorii zilei.
În Laganas aveam să petrecem puțin din sejurul o săptămână, datorită plajei mai degrabă neîngrijite, cu multe alge, și a multitudinii de terase lipite una lângă alta, la doar câțiva metri depărtare de apă.
Unul din locurile cu adevărat deosebite din apropiere, este insula Cameo pe care se poate ajunge cu ușurință din această stațiune, mergând pe un pod din lemn construit peste mare. Insula este amenajată pentru evenimente și are o plajă ferită ochilor, pe partea opusă vederii dinspre insula Zakynthos, la care se ajunge mai întâi urcând treptele unei scări, până în vârf, apoi coborând pe o altă scară către plajă. Priveliștea este minunată și profund liniștitoare, câteva cearșafuri albe, translucide, agățate între cele două stânci ce flanchează plaja, flutură alene în vânt asemenea unor fantome suspendate. Intrarea pe această plajă este contra cost, 5 euro de persoană, preț în care este inclusă și o băutură la barul amenajat. Insula este deschisă pentru turiști până la ora 3 după amiază, în zilele în care nu este rezervată pentru evenimente private.
La Alba Boutique avem parte de seri răcoroase, învăluite de cântecul greierilor, timp în care câte o mașină trece la intervale neregulate pe strada întunecată din apropiere. Clădirea fiind suficient de departe de strada principală, unde au loc petrecerile pe durata întregii nopți, ecoul muzicii se aude destul de slab și pierdut în depărtare, astfel încât să nu deranjeze concertul liniștitor al naturii.
KALAMAKI
În prima dimineață, la micul dejun, trăim experiența unui cutremur scurt, de intensitate nu foarte mare, dar perceptibil, pe durata a câtorva secunde, iar cu această ocazie realizăm că toate insulele din arhipelag au din când în când parte de aceste mici zguduituri, sau chiar cutremure mai serioase. După micul dejun pe care îl servim în bucătăria camerei închiriate, plecăm în căutarea unei stații de autobuz pentru a verifica programul curselor și a găsi o plajă ușor accesibilă cu autobuzul pe care să ne petrecem ziua. Imediat ce ajungem la strada principală, la 5 minute de locul unde suntem cazați găsim stația și fără a avea prea multe opțiuni la dispoziție alegem Kalamaki. Constatăm că plajele cele mai cunoscute și apreciate de pe insulă nu au curse regulate care să te ducă acolo, iar pentru zilele următoare luăm în considerare posibilitatea închirierii unei mașini.
Kalamaki este una din plajele cu nisip ale insulei, situată în apropiere de Laganas și este locul unde broaștele țestoase (Caretta Caretta) vin să își depună ouăle în cuiburi protejate de mici îngrădituri de lemn, pe care autoritățile locale le pun pe nisip, pentru ca turiștii să nu tulbure liniștea broscuțelor ce sunt pe cale să părăsească cuibul. Plaja este ușor accesibilă cu autobuzele ce fac curse regulate din stațiunea Laganas și are suficiente terase și restaurante, astfel încât turiștii pot petrece aici întreaga zi, până la întoarcerea ultimului autobuz.
Fiind prima plajă pe care o vizităm după ziua ploioasă de dinainte, rămânem aici întreaga zi și ne bucurăm de soarele mai blând al lunii septembrie și apa limpede, calmă a mării Ionice. După masa mâncăm la un restaurant din apropiere, unde atracția principală sunt un câine ciobănesc și o pisică, ce concurează unul cu altul pentru mâncare și atenția turiștilor. Plaja fiind foarte întinsă, plecăm la o plimbare și găsim un loc ce are și umbră la poalele unor stânci.
XIGIA
Pentru a ne deplasa mai ușor pe insulă și a avea acces la plajele ei, pornim a treia zi dis de dimineață în căutarea unei mașini de închiriat la un preț rezonabil. După o încercare eșuată de a negocia prețul la unul din centrele de închirieri, găsim o Skoda în stare destul de bună, pe care o primim în schimbul a 30 de euro pe zi, plus asigurare completă la 7 euro. O dată mașina închiriată, oportunitățile de explorare a insulei devin practic nelimitate și prima destinație vizată este plaja Xigia. Pentru a naviga cu ușurință am utilizat aplicația maps.me împreună cu harta insulei descărcată pe telefonul mobil.
Xigia este situată în nordul-estul insulei și este recunoscută pentru apele sale bogate în sulf și colagen. Culoarea turcoaz a apei, cu o tentă alb lăptoasă, mai pregnantă în lunile iulie și august ale anului, împreună cu locul retras între stânci, fac din acest loc un mic colț de paradis, foarte apreciat atât de turiști, cât și de localnici. Accesul la plajă de la drumul principal, se poate face ușor pe scara săpată în stâncă, iar plaja este amenajată cu câteva șezlonguri și umbrele, atât cât permite spațiul îngust dintre stâncile înalte. Prețul pentru două șezlonguri împreună cu o umbrelă este de 8 euro, iar noi negociem la 5 euro pentru aproximativ trei sferturi din zi. Datorită peretelui de stâncă înalt, plaja este umbrită dimineața, astfel că soarele își face apariția puțin mai târziu, după ora 12. Pe plajă predomină mirosul de sulf, care este deranjant la început, dar treptat reușim să ne obișnuim, astfel încât putem petrece aici câteva ore minunate. Datorită albului lăptos al apei nu este un loc potrivit pentru snorkeling, apa fiind mai degrabă ușor tulbure, decât limpede cristalină.
LITTLE XIGIA
Pe același drum dinspre orașul Zante, pe latura estică a insulei și în apropiere de plaja Xigia, se află și Little Xigia, care în ciuda numelui, are o deschidere mai mare către apă și câteva stânci de pe care se pot practica săriturile în mare. Accesul de la șosea este puțin mai dificil, coborârea se poate face pe un drum ușor deteriorat, cu pantă relativ mare, culminând cu o scară abruptă și cu trepte înalte, săpată în stâncă și întărită cu scânduri de lemn. Oprim pentru o clipă în capul scărilor pentru a admira priveliștea și a respira marea, după care ne avântatăm în jos pe treptele înalte, către un alt colț de paradis al mării Ionice. Și această plajă este amenajată cu șezlonguri și umbrele, însă lipsește mirosul puternic de sulf al plajei Xigia, iar apa este mai limpede.
PORTO LIMNIONAS
Este genul de loc care te lasă cu răsuflarea tăiată și pe care o dată ce l-ai văzut îl păstrezi mereu în suflet. Cu ape limpezi, în tonuri variate de albastru, turcoaz și verde opal, este locul ideal pentru înot, snorkeling sau scufundări. Relieful preponderent stâncos permite băile de soare pe stânci sau pe pietre plate, întinse chiar lângă apă, sau mai sus, pe șezlongurile închiriate de singura tavernă din zonă. Prețul pentru două șezlonguri cu umbrelă este de 6 euro, iar consumul de produse alimentare sau băuturi aduse din afară nu este permis. Schimbăm câteva vorbe în engleză cu una din angajatele tavernei care vine să ne închirieze șezlongurile, după care, auzindu-ne pe mine, Daiana și Lidia vorbind între noi, ni se adresează în limba română. Suntem surprinși să aflăm că vine din Republica Moldova și este stabilită în Grecia.
Aici reușesc să îmi înving teama de ape adânci și să înot în albastrul întunecat al mării, după care merg să explorez stâncile abrupte, atunci când lumina după amiezei începe să se înmoaie și să lase umbre. Admir pe toată durata zilei peisajul paradisiac, fiind incapabil să mă deconectez prea mult de la realitate cu cartea pe care începusem să o citesc. Taverna locală oferă pe lângă mâncarea grecească tradițională, cu musaka, carne de miel, gyros, souvlaki, brânză feta prăjită sau preparate pe bază de pește, fructe de mare și calamar, atât priveliștea golfului cât și a mării întinse, având terasa exterioară construită în așa fel, încât să nu piardă nimic din panorama largă.
ORAȘUL ZAKYNTHOS
Am traversat orașul care este situat în partea estică a insulei, în mai multe rânduri, oprind aici pentru a lua cina sau pentru plimbări și cumpărături. Pe toată lungimea străzii dinspre port sunt deschise terase și restaurante, iar grecii te invită în localurile lor, utilizând cuvinte uzuale dintr-o multitudine de limbi europene, inclusiv limba română. Toată zona centrală este amenajată turistic, o stradă lungă cu magazine de o parte și de alta rămâne animată până seara târziu.
Alte obiective des vizitate sunt: Muzeul Bizantin, Piața Dionysios Solomos sau Biserica Faneromeni.
În afara locurilor cu atracții turistice, taverne și magazine, se află cartierele rezidențiale și plaja pietroasă, unde turiștii ajung mai rar, iar locuitorii orașului își duc viața de zi cu zi, departe de agitația din zona centrală.
Începând din evul mediu, insula s-a aflat de-a lungul timpului sub ocupație napoletană, otomană, venețiană și mai târziu, brtitanică. Cu toate acestea, influențele veacurilor trecute, nu sunt cu ușurință remarcate în Zakynthos, cutremurul puternic din 12 August 1953 cauzând distrugeri serioase, astfel că doar două clădiri au rămas în picioare. Tot restul orașului capitală a insulei a fost după aceea reconstruit.
PORTO VROMI
Am plecat spre Porto Vromi cu gândul de a lua o barcă și a ajunge cu ea la plaja Navagio. De data aceasta, pornind din Laganas, mergem pe drumul dinspre partea de vest a insulei, Porto Vromi fiind situat în partea de nord-vest, în apropiere de celebra plajă cu epava. După mai bine de o oră de mers cu mașina, urcăm pe ultima porțiune a drumului îngust și întortocheat, șerpuind printre livezi de măslini, terenuri aride și stânci abrupte, și vedem de undeva de sus imaginea portului, cu câteva ambarcațiuni ancorate la mal.
O dată coborâți în port, mergem direct către locul de vânzare al biletelor pentru cursa către Navagio, doar pentru a afla același preț practicat de toți cei pe care îi mai întâlnisem, și care făceau drumul dus întors pentru suma de 15 euro pentru o persoană și o oră staționare pe plajă. Deoarece nu dorim să plătim cei 45 de euro pentru toți trei, rămânem pe plaja îngustă, dar de altfel foarte frumoasă și aerisită din Porto Vromi, să ne bucurăm de soare și apa limpede.
După aproximativ două ore plecăm în căutarea unei taverne în satele din apropiere și ajungem în Anafonitria, unde oprim la un magazin cu suveniruri, să cumpărăm vin local și dulciuri. Aici stăm de vorbă cu proprietara, pe numele ei Barbara, de origine australiană, de la care aflăm câteva informații utile. Ne recomandă o tavernă cu vedere către mare, loc frecventat atât de turiști cât și de localnici și ne indică să mergem în Agios Nikolaos pentru un preț mai bun al călătoriei către Navagio. Traversăm cele două localități, Maries și Exo Chora către taverna lui Michali din Kampi. Priveliștea este într-adevăr impresionantă, taverna fiind situată chiar pe marginea unei stânci înalte.
AGIOS NIKOLAOS, NAVAGIO BEACH și PEȘTERILE ALBASTRE
După o încercare nereușită de a lua o barcă de la Porto Vromi către Navagio, port în care tariful este de 15 euro de persoană pentru o călătorie dus întors, cu o oră staționare pe plaja epavei, ne trezim devreme, iar după micul dejun pornim la drum. Ne îndreptăm către locul recomandat de Barbara din Anafonitria și anume Agios Nikolaos, în partea nord-estică a insulei. Ajungem aici în jurul orei 10 dimineața și imediat după ce parcăm mașina și coborâm, suntem asaltați din toate părțile de greci bronzați cu oferte de transport către Navagio. Încercăm să negociem un preț cât mai bun, iar unul dintre indivizi ne propune suma de 7 euro de persoană. Mergem cu respectivul pentru a ne da biletele și a-i plăti pentru trei persoane. Chiar în ultimul moment în care sunt gata să îi plătesc, îi menționeaz plaja Navagio, iar el ne spune calm că oferta este doar pentru Peșterile Albastre. Pentru Navagio costul este de 15 euro de persoană. În acel moment Daiana smulge hârtia de 20 de euro de pe masă, înainte ca grecul să mai poată scoate vreo vorbă, și ne îndreptăm către un altul, care se oferă să ne ducă atât pe plaja epavei cât și la Peșterile Albastre, cu numai 10 euro. Acceptăm, îi plătim și primim 3 tichete, moment în care se iscă scandalul. Un alt individ din tabăra cealaltă, a celui cu oferta mascată de 7 euro, vine cu un fluturaș și începe să strige că am fost păcăliți, oferta pe fluturaș ar fi fost de fapt 8 euro și nu 10 cât plătisem noi. Îl ignorăm și după ce pornim către punctul de unde aveam să luăm barca, studiez mai în detaliu fluturașul, din care păstrasem la rândul meu o copie, și care nu menționa nicăieri prețul acelei călătorii pe mare. Ne amuzăm pe seama situației, împreună cu un cuplu de olandezi în vârstă și ne deplasăm către punctul de adunare, unde acele tichete urmau să fie schimbate cu biletele de călătorie. Mergem la locul indicat și primim biletele, moment în care realizez că ele puteau fi cumpărate direct de la ghișeul respectiv, dar cu același preț mai mare, de 15 euro.
După aproximativ 30 de minute în care suntem lăsați să așteptăm și privim bărcile din port care vin și pleacă încărcate de turiști, timp în care aflăm și că prețul unei doze de Coca-Cola poate varia în funcție de prețul instantaneu dictat de vânzător în momentul cumpărării (de la 2 la 5 euro), identificăm și barca ce urmează să ne ducă spre Navagio și Peșterile Albastre. O barcă veche revopsită și pe alocuri ruginită, fără fundul de sticlă menționat în ofertă și condusă de un grec în vârstă, cu pielea arsă de soare, vine de pe mare și ancorează în port. Pasagerii ce tocmai făcuseră cursa precedentă încep să coboare, timp în care ne pregătim să le luăm locul. După o cursă de o oră și jumătate, în care barca înaintează pe mare de-a lungul țărmului, uneori sărind de pe un val pe altul, ajungem în golful Navagio, iar epava contrabandiștilor, ruginită de vreme și de apă sărată își face apariția pe plaja încărcată de oameni.
Barca ancorează și așteaptă să coborâm, după care se retrage mai departe, în larg. În tot acest timp simțim mirosul puternic și înecăcios, de carburant ars, de la ambarcațiunile ce aduc turiștii pe plajă. Încerc să profit cât de mult pot de timpul scurt, de o oră, să mă bucur de apă și în același timp să fotografiez câteva cadre.
O dată ora încheiată, ne urcăm înapoi în barcă și pornim din nou la drum, cu câteva opriri în zona Peșterilor Albastre. În aceste peșteri săpate de mare în stâncă, datorită modului de refracție al luminii, apa capătă o nuanță de albastru electric.
După ce ieșim din zona peșterilor, continuăm drumul pe lângă țărmul înalt, iar la un moment dat, căpitanul grec oprește barca, și făcând cu mâinile un gest timid ce vrea să mimeze înotul, ne rostește într-o engleză cu accent: “Swim!”. Coborâm în apa adâncă, prin care se văd bancurile de pești, timp în care câțiva, din grupul cu care venisem, rămân în barcă să aștepte terminarea celor 20 de minute pe care le avem la dispoziție pentru înot.
Înainte de a recupera mașina din Agios Nikolaos, rămânem pentru câteva momente să vorbim cu grecul care ne oferise reducerea de 5 euro de la prețul standard al călătoriei la Navagio. Îi spunem că suntem din România și ne povestește despre călătoriile sale în Europa de Est, cum a ajuns în România la Constanța și în Rusia. Îl întrebăm dacă cunoaște în zonă un restaurant cu pește proaspăt și ne recomandă Orizodes, unde aveam să mâncăm cel mai bun și totodată costisitor pește al întregului sejur.
ÎNTOARCEREA ACASĂ
Este ultima seară și o chemăm pe gazda noastră, care s-a arătat foarte binevoitoare pe toată durata șederii, pentru a îi plăti cazarea. Rămânem să stăm de vorbă și aflăm astfel câteva informații despre economia Greciei, nivelul de trai și rata mare de sinucideri despre care arareori se vorbește în presă sau la televizor.
Pe lângă activitatea de închiriere a camerelor pentru turiști, lucreză și ca profesoară de limba și literatura greacă iar venitul lunar pentru munca prestată este de 980 de euro. Are doi copii, o fată și un băiat, și locuiește împreună cu ei și cu soțul la câțiva kilometri de Laganas. Stațiunea rămâne pustie după închiderea sezonului, începând cu luna octombrie, iar toți cei care au aici cazări de închiriat, se retrag în zonele în care locuiesc, până în anul următor.
Îi menționăm prețurile mari la alimente practicate pe insulă și le punem pe seama locației turistice, dar aparent acestea sunt prețurile practicate peste tot, cu excepția supermarketurilor (Lidl) unde se găsesc și produse mai ieftine. Astfel în Zakynthos se pot cumpăra de la diverse magazine: pâine la prețul de 1.7 euro, brânză cu 3.5 euro pentru 150-200g, șuncă vidată cu aproximativ 4-5 euro pentru 80-100g, unt la prețul de 3-4 euro pentru 100g, lapte cu 2 euro pe litru, iaurt cu 80 de cenți, ardei copți la borcan cu 3.5 euro, roșii cu 2 euro kilogramul, nectarine la 3 euro pentru 1 kg, pepene cu 2 euro kilogramul. Preparatele din măsline precum uleiul și pasta sunt și ele relativ scumpe, chiar cumpărate de la cei din satele de pe insulă, ce dețin presă.
Ne luăm la revedere și o rugăm să ne rezerve un taxi pentru a doua zi dimineață, către aeroport.
În ultima zi, toamna își revendică drepturile, o ploaie deasă ce începuse încă din timpul nopții, se așterne molcom peste toată insula. Ne trezim devreme și împachetăm bagajele, iar taxiul ce avea să ne conducă la aeroport, sosește la ora programată, 8.15 AM. Ajungem la destinație și după o verificare sumară, fără prea multă rigurozitate procedurală din partea autorităților grecești, ne așezăm pentru a aștepta îmbarcarea în aeronava ce avea să facă drumul înapoi către Timișoara. Rămâne suficient timp pentru a mai savura o ultimă cafea grecească.
