tolerarea autorității

Posted on July 6, 2018 in journal

De-a lungul vieții întâlnești tot felul de oameni, unii dintre care îți sunt alături în momentele dificile, alții care te inspiră și te ajută să devii o versiune mai bună a ta, unii care te doboară în mod voit sau inconștient doar prin felul lor de a fi și de a căror autoritate depinzi mai mult sau mai puțin. Este foarte important ca aceștia din urmă, cei care ajung într-un fel sau altul să aibe această autoritate să nu ajungă să dețină și exclusivitate asupra ei, deoarece se vor transforma cu ușurință, sub proprii ochi, în adevărați tirani. Mult mai rare sunt situațiile cu adevărat fără scăpare în care tiranul are un control total, dar cel mai adesea există situațiile în care această tiranie este mai degrabă o percepție proprie, deformată asupra situației reale. În concluzie, o atenție sporită în evaluarea corectă a realității este de preferat emoției care plasează individul în rolul celui neajutorat sub tutela unui tiran. De asemenea, să nu uităm că oricine invocă autoritatea la un moment dat pentru a-și aduce un câștig sau pentru a ieși el însuși cu bine dintr-o situație în care în care se simte atacat o face mai cu seamă din teama de a pierde controlul. Iar teama îl poate face pe om imprevizibil și îi stimulează latura agresivă. De aici și concluzia că a te opune cuiva atunci când nu ai nici o altă alternativă de a ieși de sub cupola autorității acelei persoane este sinucidere curată, totul culminând cu o cheltuială nesăbuită de efort și mai ales oferirea gratuită a prilejului respectivei persoane de a se răzbuna, dacă este de felul său o persoană răzbunătoare.

“Oamenii ar trebui să fie ori toleraţi ori distruşi complet, pentru că dacă le aduci cea mai mică ofensă sunt gata să se răzbune, dar dacă îi afectezi grav nu sunt capabili să se întoarcă împotriva ta. Aşadar, răul pe care îl faci unui om trebuie să fie în aşa fel înfăptuit încât să nu te temi de vreo răzbunare din partea sa.” zicea Niccolo Machiavelli în celebra sa carte “Principele”. Cu toate acestea, a doua opțiune prezentată de Machiavelli și anume distrugerea completă, acel rău necesar, poate presupune in extremis ticăloșia unei crime care nici ea nu este de dorit. Totuși, tolerarea cuiva până la momentul oportun în care poți ieși de sub influența sa toxică este mai cu seamă o dovadă de înțelepciune și răbdare, virtuți greu de dobândit în special când sunt supuse uzurii timpului și opoziției puternicelor pulsiuni primare, în speță impulsivitatea de a întreprinde o acțiune nesăbuită și agresivitatea. Totuși, o dată cu înfrângerea acestor pulsiuni și cultivarea a ceea ce se cheamă răbdare și concetrarea energiei mai degrabă înspre alte acțiuni ce nu au nici un fel de legătură cu exercitarea autorității asupra propriei persoane poate naște oportunități noi și uneori chiar surprize neașteptate. Pe lângă câștigul unui suflu nou generator de energie, îndreptat întru cu totul altă direcție și sferă de control, alta decât cea a obstacolului autorității, cu atât mai surprinzător este momentul în care acea autoritate severă dispare de la sine, ca urmare a unor factori externi.

Stuttgart

Posted on March 4, 2018 in journal

Ajung în aeroportul Traian Vuia din Timișoara și mă îndrept cu pași grăbiți către check-in. Nu sunt în întârziere dar în orice situație îmi place ca totul să fie pus la punct și pregătit cu ceva vreme înainte de termenul limită. Timpul rămas poate fi mai apoi considerat timp liber. Doar pentru mine. Pentru că el, timpul, este cel mai valoros bun care ne este dat să-l avem în viață. Și măcar de el să profităm.

Prezint pașaportul iar doamna de la ghișeu verifică rezervarea în calculator. “Locuiți la Stuttgart?”, mă întreabă, și fără să realizez răspund: “Da!”. După care îmi dau seama că întrebarea nu a fost de fapt ceea ce intuisem inițial și îi zâmbesc. Apoi îmi zic în sinea mea: “De ce nu? Poate într-o zi…”.

limite

Posted on February 6, 2018 in journal

Am auzit recent ca o concluzie a unei discuții afirmația: “Fiecare om are limitele lui”. Pur și simplu m-a pălit în moalele capului și m-a trezit la realitate. Nu, nu pentru faptul că în contextul și momentul respectiv a fost percepută din exterior ca o afirmație cu țintă directă, îndreptată asupră-mi. Ci pur și simplu pentru că atunci am realizat că noi ne setăm limitele și perimetrul în care vrem să ne învârtim. Ne construim ograda mai mare sau mică cum s-ar zice. Și ridicăm ziduri. Ziduri peste care privim în afară cu teamă și dincolo de care nu mai vrem să trecem. Renunțăm la luptă. Ne construim o zonă de confort, care după un anumit timp nu mai e așa confortabilă. Iar acceptarea limitelor și proiecția lor asupra persoanelor din jur este pur și simplu expresia propriei limitări și neputințe pe care ne-o asumăm fără ca cineva să ne fi cerut acest lucru. Așa că de acum, gata, fără limite, fără bariere!

Live and let die, cum ar spune cântecul!

creație

Posted on April 25, 2017 in journal

La început a fost primul sunet articulat. Mai apoi, Omul l-a creat pe dumnezeu după chipul și asemănarea Sa.

nefericire

Posted on April 24, 2017 in journal

Oare cât de nefericiți trebuie să fie oamenii a căror fericire nu e asumată propriei persoane, nu e privită cu responsabilitate și e lăsată mai degrabă în seama celor din jur?

branding

Posted on April 20, 2017 in journal

Observ astăzi că în mall, în fața magazinului Guess, există un ghișeu de asigurări, iar domnul de la acest ghișeu poartă un tricou Guess, cu înscris mare pe piept. Oare să fie influența brandului asupra persoanei responsabilă pentru acest lucru, iar domnul respectiv să fi cumpărat într-un final acel tricou din magazinul pe care îl are în față zi de zi, sau este un tricou primit cadou de la acest magazin în ideea că domnul face reclamă atât magazinului cât și mărcii Guess?

înot erogen

Posted on March 19, 2017 in journal

Stau sprijinit în mâini pe marginea bazinului de înot, după câteva ture și îmi trag sufletul. În tot acest timp privesc afară prin geamurile mari, ușor aburite, la cartierul de blocuri cu zece etaje de peste drum și mă întreb, oare în câte din acele locuințe înghesuite oamenii fac sex, chiar acum, în miezul zilei la ora douăsprezece?

machiavelism divin

Posted on March 15, 2017 in journal

În definitiv Dumnezeul creștin este o entitate care a ridicat machiavelismul la nivel de artă absolută, chiar înainte ca acest termen să îi fie cunoscut ființei umane. El nu a lăsat omului altă șansă de scăpare decât credința în El și mântuirea prin fiul său Isus Hristos. O soluție singulară, pentru că Dumnezeu te vrea numai pentru El. Este egoist. Sub aripa iubirii, El l-a lăsat pe om să aleagă între Dumnezeu sau absența lui Dumnezeu. Iar această absență nu este decât acea eternitate petrecută în abisul întunecat, unde omul se zvârcolește fără scăpare în cuptorul cu foc al propriilor păcate, acolo unde dăinuie plângerea și scrâșnirea dinților. Deci, în final, cele două opțiuni pe care le pune la dispoziție sunt de fapt limitate la una: Dumnezeu și atât. Cine ar alege totuși să se frigă în cuptorul cu foc pentru o veșnicie? Trebuie să recunosc că îl admir pentru creativitate și originalitate.

pauza de masă

Posted on March 14, 2017 in short stories

Am mers într-una din zilele trecute, așa cum obișnuiesc uneori, să iau prânzul la mall. Aveam nevoie să mănânc rapid ceva pentru că mă grăbeam să mă întorc la firmă, îmi venise brusc o idee și chef de muncă, lucru tot mai rar experimentat în ultima vreme. Mi-am luat un falafel rulat cu grijă într-o lipie și mi-am găsit un loc la o masă pentru a îmi savura prada. La un moment dat, două doamne blonde (nu știu dacă culoarea părului are vreo semnificație aparte în toată această istorioară), s-au așezat una în fața celeilalte la o masă liberă, astfel încât eu să am vedere directă asupra lor. Când aproape terminasem de mâncat, observ că una dintre cele două doamne se ridică de la locul ei și se așează pe bancheta de pe partea opusă, lângă cealaltă. Această deplasare mi-a atras într-un mod deosebit atenția și m-a făcut să privesc mai atent la ceea ce avea să se întâmple. Doamna blondă care tocmai făcuse mișcarea de translație de pe scaunul ei pe banchetă, își ridică la un moment dat bluza, sub care rămâne doar maioul alb mulat peste trei colăcei ușor perceptibili, înfășurați în jurul taliei. Cu gesturi în care prinde pe rând fiecare rol de grăsime și îl strânge, parcă cu intenția de a-i diminua dimensiunea și a-l face să dispară, îi explică situația celeilate doamne. Cele două femei încep să chicotească și să se amuze, după care doamna ce tocmai își lăsase colăceii la vedere, îi face să dispară subit trăgând peste ei bluza de culoare închisă. Vine rândul celeilalte femei, să facă o prezentare similară a propriilor colăcei. O dată ce și aceștia sunt evaluați cu atenție, prin prisma a două opinii avizate, doamna ce își părăsise inițial locul, revine pe scaunul ei. Cele două femei își continuă discuția, timp în care eu, amuzat și bine dispus mă ridic să plec înapoi către firmă.

perspectivă

Posted on March 11, 2017 in journal

Seara la cină mănânc împreună cu Daiana pește prăjit. La un moment dat, într-o pauză dintre două înghițituri, Daiana îmi spune:

– Îți imaginezi iubitul, peștele ăsta a murit ca să ne hrănească pe noi! Oare noi pe cine vom hrăni după ce murim?

– Viermii, vom hrăni viermii! îi răspund eu fără a sta pe gânduri, în timp ce mestec liniștit o bucată moale de pește.

– Ce sinistru ești, îmi replică ea! Eu mă gândeam la un zeu sau la o ființă superioară. Poate că știința va evolua suficient încât să ne facă nemuritori, îmi spune cu o urmă de deznădejde în glas.

– Poate că suntem deja nemuritori și nu conștientizăm asta. Iar viața pe pământ este doar o etapă foarte scurtă din existența noastră, îi spun eu.

– Deja sună mai bine, răspunde Daiana, iar glasul ei prinde o urmă de încredere.

– Vezi iubita, e vorba despre perspectivă în definitiv, despre felul în care privești lucrurile.