perspectivă

Seara la cină mănânc împreună cu Daiana pește prăjit. La un moment dat, într-o pauză dintre două înghițituri, Daiana îmi spune:

– Îți imaginezi iubitul, peștele ăsta a murit ca să ne hrănească pe noi! Oare noi pe cine vom hrăni după ce murim?

– Viermii, vom hrăni viermii! îi răspund eu fără a sta pe gânduri, în timp ce mestec liniștit o bucată moale de pește.

– Ce sinistru ești, îmi replică ea! Eu mă gândeam la un zeu sau la o ființă superioară. Poate că știința va evolua suficient încât să ne facă nemuritori, îmi spune cu o urmă de deznădejde în glas.

– Poate că suntem deja nemuritori și nu conștientizăm asta. Iar viața pe pământ este doar o etapă foarte scurtă din existența noastră, îi spun eu.

– Deja sună mai bine, răspunde Daiana, iar glasul ei prinde o urmă de încredere.

– Vezi iubita, e vorba despre perspectivă în definitiv, despre felul în care privești lucrurile.