• Skip to content

primary

  • about
  • contact
  • photography
  • charcoal
  • painting
  • blog
  • events
  • Back
  • rural
  • street #2
  • street #1
  • Cuba
  • oameni și trenuri
  • faces
  • outdoor
  • indoor studies
  • Back
  • les femmes
  • bad apples
  • Back
  • ein Kindertraum
MihaiZ

primary

  • about
  • contact
  • photography
    • rural
    • street #2
    • street #1
    • Cuba
    • oameni și trenuri
    • faces
    • outdoor
    • indoor studies
  • charcoal
    • les femmes
    • bad apples
  • painting
    • ein Kindertraum
  • blog
  • events
  • 0 items-€0.00

mâncare

 Posted on on 8th May 2016

A trecut Paştele, frigiderul s-a golit complet de sarmale şi mâncăruri grele iar mieii pot răsufla de-acum uşuraţi. Până la anul cel puţin. Cu toate că nu obişnuiesc să citesc presa sau să mă uit la televizor, fiind mai degrabă un maniac al Facebook-ului si al News Feed-ului acestuia nu am putut să nu remarc în ultima perioadă o susținere puternică a veganismului și vegetarianismului. Despre avantajele practicilor diverselor diete vegane sau vegetariene s-au scris cărți, se publică articole pe bloguri și alte asemenea. Toate bune și frumoase, personal sunt adept al mâncării vegetariene și nu puține sunt situațiile când aleg acest tip de mâncare în detrimentul mâncărurilor mai consistente pe bază de carne sau alte produse animale.

Cu toate acestea îmi pică destul de greu să înțeleg de ce unii dintre cei care au renunțat complet la carne sau produse animale, se adună laolaltă uneori și ies în stradă pentru a protesta vehement împotriva consumului de carne, a exploatării animalelor pentru lapte, ouă, miere, etc. sau împotriva celor care încă mai manâncă câte un mic, un ou, o felie de carne sau beau un pahar de lapte la micul dejun. Ultima acțiune de acest fel despre care am auzit pare-se a fi fost inițiată chiar înainte de Paște de unul dintre iluștrii politicieni de pe scena românească (nu dăm nume), care a considerat consumul de carne de miel ce urma să aibă loc în zilele de Paște, o problemă serioasă de interes național.

Mi se pare curios că în tabăra cealaltă, a “carnivorilor”, nu inițiază nimeni o acțiune împotriva consumului excesiv de leguminoase de către vegani sau vegetarieni, ori eu cel puțin nu am auzit până acum de așa ceva. Cum ar suna o manifestație sub sloganul: “Salvează o plantă, mănâncă o fleică!” ? Și câte plante am salva în felul acesta având în vedere că echivalarea conținutului caloric al unei mese ce conține carne sau alte produse de origine animală cu una complet vegană, ar presupune sacrificarea unui număr destul de mare de salate, tomate, roșii, vinete și alte legume nevinovate. Genocid, ce mai! Dar asta totuși nu se întâmplă.

Cum ar fi dacă fiecare, fie el vegan, vegetarian sau “carnivor”, ar alege să savureze în liniște ceea ce îi place, fie că e un bol mare cu salată sau o friptură suculentă de vită, fără a mai privi în gura vecinului? Mai bine, nu-i așa? 🙂

Post navigation

Previous
Next

Primary

categories

  • journal (46)
  • short stories (7)

archives

© 2025 Mihai Zamfiroiu | The content of this website is copyrighted and shall not be downloaded or reproducedMINIMAL

Follow us

Follow us on TwitterLike us on FacebookSubscribe to our Channel on YouTubeFollow us on PinterestConnect with us on LinkedinFollow us on InstagramFollow us on VimeoFollow us on TumblrFollow us on XingFollow us on SoundCloudFollow us on SnapChat
x