limite

Am auzit recent ca o concluzie a unei discuții afirmația: “Fiecare om are limitele lui”. Pur și simplu m-a pălit în moalele capului și m-a trezit la realitate. Nu, nu pentru faptul că în contextul și momentul respectiv a fost percepută din exterior ca o afirmație cu țintă directă, îndreptată asupră-mi. Ci pur și simplu pentru că atunci am realizat că noi ne setăm limitele și perimetrul în care vrem să ne învârtim. Ne construim ograda mai mare sau mică cum s-ar zice. Și ridicăm ziduri. Ziduri peste care privim în afară cu teamă și dincolo de care nu mai vrem să trecem. Renunțăm la luptă. Ne construim o zonă de confort, care după un anumit timp nu mai e așa confortabilă. Iar acceptarea limitelor și proiecția lor asupra persoanelor din jur este pur și simplu expresia propriei limitări și neputințe pe care ne-o asumăm fără ca cineva să ne fi cerut acest lucru. Așa că de acum, gata, fără limite, fără bariere!

Live and let die, cum ar spune cântecul!