jumătăţi

Aveam doar o oră la dispoziţie, cuprinsă între ace de ceasornic ce aleargă pe un cadran alb, cu unicul scop de a se regăsi la un moment dat şi a se depăşi unul pe altul într-o cursă nebună. Iar ora asta, era împărţită în două jumătăţi, ce păreau cumva mai accesibile şi mai prietenoase, faţă de un întreg, rigid si ameninţător prin existenţa sa ciclică. Jumătăţi care se completează reciproc şi nu ar putea fi una fără cealaltă, care se rup, iar mai apoi se întrepătrund din nou într-un joc nesfârşit. Şi o dată privind către aceste jumătăţi frânte din trupuri ce strigă a disperare, am ales o bucată de camembert pe care am împărţit-o cu tăişuri ce adesea separă destine, iar mai apoi am încălzit-o în focul interior, doar pentru a îi fura conturul şi a o privi cum se scurge printre secunde şi ceasornice deformate de vreme şi perspective tulburi.