tolerarea autorității

Posted on July 6, 2018 in journal

De-a lungul vieții întâlnești tot felul de oameni, unii dintre care îți sunt alături în momentele dificile, alții care te inspiră și te ajută să devii o versiune mai bună a ta, unii care te doboară în mod voit sau inconștient doar prin felul lor de a fi și de a căror autoritate depinzi mai mult sau mai puțin. Este foarte important ca aceștia din urmă, cei care ajung într-un fel sau altul să aibe această autoritate să nu ajungă să dețină și exclusivitate asupra ei, deoarece se vor transforma cu ușurință, sub proprii ochi, în adevărați tirani. Mult mai rare sunt situațiile cu adevărat fără scăpare în care tiranul are un control total, dar cel mai adesea există situațiile în care această tiranie este mai degrabă o percepție proprie și deformată asupra situației reale. În concluzie, o atenție sporită în evaluarea corectă a realității este de preferat emoției care plasează individul în rolul celui neajutorat aflat sub tutela unui tiran. De asemenea, să nu uităm că oricine invocă autoritatea la un moment dat pentru a-și aduce un câștig sau pentru a ieși el însuși cu bine dintr-o situație în care se simte atacat, o face mai cu seamă din teama de a pierde controlul. Iar teama îl poate face pe om imprevizibil și îi stimulează latura agresivă. De aici și concluzia că a te opune cuiva atunci când nu ai nici o altă alternativă de a ieși de sub cupola autorității sale este sinucidere curată, totul culminând cu o cheltuială inutilă de efort și mai ales cu oferirea unui prilej gratuit de răzbunare respectivului, dacă este de felul său o persoană răzbunătoare.

“Oamenii ar trebui să fie ori toleraţi ori distruşi complet, pentru că dacă le aduci cea mai mică ofensă sunt gata să se răzbune, dar dacă îi afectezi grav nu sunt capabili să se întoarcă împotriva ta. Aşadar, răul pe care îl faci unui om trebuie să fie în aşa fel înfăptuit încât să nu te temi de vreo răzbunare din partea sa.” zicea Niccolo Machiavelli în celebra sa carte “Principele”. Cu toate acestea, a doua opțiune prezentată de Machiavelli și anume distrugerea completă, acel rău necesar, poate presupune in extremis ticăloșia unei crime care nici ea nu este de dorit. Totuși, tolerarea cuiva până la momentul oportun în care poți ieși de sub influența sa toxică este mai cu seamă o dovadă de înțelepciune și răbdare, virtuți greu de dobândit în special când sunt supuse uzurii timpului și opoziției puternicelor pulsiuni primare, în speță impulsivitatea de a întreprinde o acțiune nesăbuită și agresivitatea. Totuși, o dată cu înfrângerea acestor pulsiuni și cultivarea a ceea ce se cheamă răbdare și concetrarea energiei, mai degrabă, înspre alte acțiuni ce nu au nici un fel de legătură cu exercitarea autorității asupra propriei persoane, putem avea de-a face cu nașterea unor oportunități noi și uneori chiar a apariției unor surprize neașteptate. Pe lângă câștigul unui suflu nou generator de energie, îndreptat întru cu totul altă direcție și sferă de control, alta decât cea a obstacolului autorității, cu atât mai surprinzător este momentul în care acea autoritate severă dispare de la sine, ca urmare a unor factori externi.